Informatia Medgidiei, Cotidian de informare si opinie Anul 1, nr. 1. 21 Februarie 2018

Trotuar nou și pietruiri în Valea Dacilor – galerie foto

Categoria : Actualitate,Prima pagina,Social,Ultima ora |

În ultimele două luni, S.C. Apollo Ecoterm S.R.L., societatea Consiliului Local Municipal Medgidia, a efectuat mai multe lucrări edilitare în satul Valea Dacilor, pentru îmbunătățirea infrastructurii din localitate.
Au fost pietruite cinci străzi, pe o lungime totală de 1490 metri, suprafața totală pe care s-a așternut stratul de piatră fiind de 6090 metri pătrați. Au fost astfel reabilitate următoarele căi de acces din satul Valea Dacilor :
– str. Dreptatii – 1350 mp (intre DJ381 si str. Dobrogei) – (lungime 270ml, latime 5 m, grosime 10 cm)
– str. Democratiei – 920 mp (intre DJ381 si str. Dobrogei) – (lungime 230ml, latime 4 m, grosime 10 cm)
– str. Revolutiei – 920 mp (intre DJ381 si str. Dobrogei) – lungime 230ml, latime 4 m, grosime 10 cm)
– str. Limanului – 2100 mp (intre str. Berzei si str. Iunus Emre) – (lungime 600ml, latime 3,5 m, grosime 10 cm)
– str. Tractorului – 800 mp (intre str. Berzei si str. Credintei) – (lungime 160m, latime 5 m, grosime 10 cm)
Tot în Valea Dacilor, Primăria Municipiului Medgidia prin S.C. Apollo Ecoterm S.R.L. a construit trotuarul pe strada principală din localitate, pe ambele părți ale drumului DJ 381. Pana in momentul de fata, trotuarul a fost realizat in proportie de 80%, aproximativ 2800 de metri patrati. Lucrarile continua si se estimează că, până la mijlocul lunii august, lucrarea va fi finalizată.
Lățimea trotuarului din Valea Dacilor este de 1,2 metri, inclusiv bordura, lungimea trotuarului, pe cele două margini ale drumului, este de aproximativ 3400 metri. Amenajarea trotuarului s-a realizat cu pavele autoblocante cu o grosime de 6 centimetri, iar bordurile prefabricate care îl încadrează au dimensiuni de 10×15 centimetri și sunt montate pe fundație de beton. Înainte de așezarea pavelelor, s-a îndepărtat stratul vegetal și s-a așternut un strat de 10 centimetri grosime de piatră, peste care s-a pus strat filtrant de 5 centimetri grosime de nisip.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cauta in arhiva ziarului

Selecteaza o data
Selecteaza o categorie
Cauta cu Google