Informatia Medgidiei, Cotidian de informare si opinie Anul 1, nr. 1. Luni 23 Aprilie 2018

Panairul din Medgidia cu tolba lui de ghidusii

Categoria : Magazin |

Inaugurăm astăzi o rubrica specială “Medgidia,zile de altădată ‘’. Va fi locul unde vom aduce în atenţia Dumneavoastră momente din istoria Medgidiei, cu oamenii săi,cu locurile sale şi cu poveştile sale.O lume uitată,o lume apusă,o lume cu farmecul ei aparte,situată la confluenţa unor culturi diferite,într-un spaţiu parcă de poveste şi purtând numele pe care toţi îl avem în suflet în fiecare zi:Medgidia

 

Piata, târgul erau botezate cu numele unei sărbători, fiindcă zilele de sărbătoare erau alese pentru schimbul de mărfuri şi cuvântul paneghir a rămas chiar în limba populară.

Nicolae Iorga, autorul acestor rânduri, publicate în,, Istoria comerţului cu Orientul’’, în Opere economice, pag. 311-312, face trimitere la cronicarul bizantin Priscus din Panion, istoric grec(410-473). Acesta a fost, de altfel, secretarul ambasadei bizantine, ca să întrebuinţăm un termen din timpurile de azi, secretarul care însoţea pe trimişii împăratuluide la Constantinopol la curtea lui Atila. Este vorba de hunii care năvăliseră într-un oraş de frontieră în timpurile Paneghirului, care prindeau din clienţii târgurilor , luau mărfurile şi duceau în robie pe negustori.

Aşadar, conchide Iorga, nu era nimic care sa nu fi existat şi înainte, şi parafrazând am putea spune că Paneghirul de ieri este Panairul de astăzi, loc totdeauna botezat cu numele unei sărbători , fiindcă comerţul în sine, în concepţia populară, era motiv de bucurie.

Întrerupt , datorită urgiilor războiului la insistenţele administraţiei locale se redeschide,  la 20 iulie 1880, Panairul din Medgidia.

Activitatea de reorganizare şi coordonare a acestui nod comercial este preluată de Camera de Comerţ şi Industrie din Constanţa, care îşi motivează demersurile către Ministerul serviciilor publice , astfel: la Balcic şi Bazargic, o dată pe an şi la Medgidia, de două ori pe an. După anexare, cele dintâi localităţi au rămas în Bulgaria, aşa că, prin faptul acesta provincia noastră din dreapta Dunării nu mai avea decât un singur bâlci. , cel de la Medgidia, care trebuie să funcţioneze. Camera de Comerţ, animată de dorinţa de a da afacerilor comerciale din portul Constanţa o dezvoltare cât mai mare , emite părerea de ase înfiinţa în acest oraş două bâlciuri anuale: unul de lână brută, care să se ţie de la 1 la 15 mai, şi celălalt , de vite, de la 1 la 15 septembrie.” (Gheorghe Cristodorescu, ,, Activitatea Camerei de Comerţ”,Constanţa, 1910, pag. 35).

Încă din primul an de la reînfiinţare , principalele mărfuri vândute au fost: unelte agricole, curelărie, braşoverie (stofe), căruţărie.

Toamna, la târgul de vite s-au vândut şi produse agricole. Tranzacţiile comerciale variau între 1.200.000 lei şi 800.000 lei.

Mocanii au avut un rol deosebit în aceste schimburi comerciale, pe parcursul anilor o parte dintre ei au devenit agricultori şi negustori redutabili ai Dobrogei.

Târgul se ţinea totdeauna vineri, prelungindu-se până duminică  după amiază. Mai târziu, În anul 1897, Ministerul Comerţului a cerut , pe bază de chestionar , tuturor Camerelor de Comerţ din ţară să sublinieze dacă este oportun a se mai menţine bâlciurile şi târgurile. în vederea emiterii autorizaţiei pentru noi înfiinţări.

Camera de ComerţConstanţarăspunde Ministerului următoarele : ,, Bâlciurile de mărfuri industriale să se  închidă, aşa cum va crede Ministerul de cuviinţă. Târgurile săptămânale de vite, din Circumscripţia Camerei, să fie menţinute; să se menţină la Medgidia un târg anual de vite primăvara, cu o durată de cinci zile, menţinându-se şi cel săptămânal, în ziua de vineri.

Înfiinţarea unui târg de vite anual la Medgidia, precum şi în cazul când timpul pentru facerea tranzacţiunilor la Medgidia n-ar fi îndestulător, ele să poată să se continue tot în judeţulConstanţa’’. (Gheorghe Christodorescu, op.cit., pag 56).

Iată că bâlciul cel mai vechi şi cel mai mare din întreaga Dobroge este continuat şi dezvoltat, pe de o parte , datorită poziţiei privilegiate a Medgidiei la intersecţiatuturor drumurilor, pe de alta, datorită tradiţiei create. Nu ştim cât de mari au fost tranzacţiile încheiate pe timpul Imperiului Otoman, dar interesul sultanului Abdul Medgid faţă de zonă era atât de mare , tocmai datorită existenţei acestui târg. De altfel, baronul d’ Hogguer remarca: ,, Pe timpul cât dura bâlciul , tribunalele de comerţ din Tulcea şiConstanţase mutau la Medgidia, şi numai de aici se deduc tranzacţiile colosale care se făceau”.(Baronul d’ Hogguer, op. cit., pag. 18).

Poate că ar merita să ne aplecăm atenţia asupra cuvântului panegiric, care numeşte una dintre sărbătorile cele mai populare greceşti, atestată la Tomis , Histria, Callatis, dar şi în alte locuri (apud Vasile Pârvan), sărbătoare devenită cu timpul o zi a iarmarocului. La marginea aşezărilor , în spaţii largi, se întâlneau oamenii nu numai pentru comerţ , ci şi pentru distracţie. Transformarea fonetică a cuvântului de sorginte grecească panegyris în panair poate infirma ipoteza că termenul turcesc a fost impus la botezul oraşului Medgidia. Adoptarea lui în vocabularul curent dovedeşte , în fond, vechimea reală a vieţii şi permanenţa ei pe vatra Carasu.

Un om al Medgidiei, Ion Faiter, în cartea de reportaje ,, Trecător prin târguri şi iarmaroace “ , Editura ,, Sport turism ” , Bucureşti, 1982, pag. 85-87, scrie cu mult pitoresc: ,,Cine nu-şi aminteşte dintre comercianţii locali, că acum douăzeci sau treizeci de ani, la bâlciul Medgidiei veneau cantităţi colosale de mărfuri din Marsilia pentru a se preda negustorilor români în toate oraşele ţinutului, cum sunt cojocarii brăileni, braşoveni sau ploieşteni. Oricum, pentru anii copilăriei , aceste bâlciuri au însemnat mult. Câţi dintre noi încă nu vedem rotirea ,, lanţurilor’’ şi ,,căluşeilor’’, nu auzim printre glasurile marchitanilor ,, gâlceava ’’ renumiţilor Vasilache şi Marioara? Câţi nu rămânem ceasuri întregi în mijlocul panairului, printre ciobani cu sarica miţoasă şi plouată, aşteptând sa le vină rândul la circul ,, Vârtejanu’’ ori la ,, zidul morţii ” ?Bragalui moş Afus a servit în multe dăţi ca hrană pentru ziua schimbării ciobanilor la panairul din ziua de Sfântul Dumitru de la Medgidia.

Cei mari dădeau târcoale grătarelor încinse de mangan şi păzite cu străşnicie de birtaşi.

La început, am alergat si noi să vedem ,, balaurii. Dar când am ajuns lângă oacheşul cu cleştele în mână, am priceput că ,, balaurii ’’ erau, de fapt… reclama pentru mititei.

,, Roata norocului” – aceeaşi , cu huruitul asurzitor, încercând nişte vase mari şi atrăgătoare prin strălucirea lor Si pe care prea rareori le vedeai câştigate – te întâmpină în oricare dintre bâlciurile amintite.

Pehlivâniile nu lipseau nici ele. Mai cu seamă la zborurile ,, tătăreşti’’. Şi azi parcă-l văd pe micuţul turc îndesat ca un sac de paie , luat pe degeaba , umblând în arenă cu braţul pe după gât  şi strigând :,, La noi, la Medgidia, mare pelivânie, bre! Hai , cine lupte cu Calvi, să spune bre…Nu , ăla eu, ăla eu…Facem lista, bre…”. Şi avea dreptate el, că mulţi ar fi vrut să încerce numai că, blajinul din Osmancea ’’, când te trântea o dată, toată săptămâna te căutai să vezi dacă ai rămas întreg. Îl mai puneau la treabă, nimic de zis, Daud Sabit ori Nea Mitică din Movila Verde. Cu ei îşi împărţea de cele mai multe ori batalul sau pomul cu batiste şi ştergare(bairacul)”.

 

Aurelia Lapusan,Stefan Lapusan – Medgidia Carasu

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cauta in arhiva ziarului

Selecteaza o data
Selecteaza o categorie
Cauta cu Google