Informatia Medgidiei, Cotidian de informare si opinie Anul 1, nr. 1. Luni 18 Iunie 2018

Adrian Gâmbuțeanu, șeful RAJDP, aproape de demitere

Categoria : Actualitate,Politic-Administratie,Prima pagina,Ultima ora |

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP), unitate economică al cărei acționar unic este Consiliul Județean Constanța, a devenit mărul discordiei. După un an de divergențe, joi, în cadrul şedinţei CJC, directorul RAJDP, George-Adrian Gâmbuţeanu, a venit „la raport”.

„Am înţeles din presă care sunt problemele domnului director la Regie, aşa că ar fi trebuit să se bucure că are privilegiul să adreseze plenului CJC, pentru că nu i-a cerut nici Cristinel Dragomir, ci plenul CJC. Membrilor CJC trebuia să-i prezinte raportul şi are privilegiul să vorbească şi să spună care este situaţia la Regie. Noi am aflat care este situaţia, în urma apariţiei în presă, pe care dânsul a susţinut-o”, a spus vicepreşedintele CJC, cu atribuţii de preşedinte, Cristinel Dragomir.

Ceea ce a urmat după ce Gâmbuţeanu şi-a prezentat raportul pe 2014 şi pe primele cinci luni a.c. a sfidat orice normă de bun simţ, iar dialogul a fost mai mult decât „picant”, Dragomir răbufnind: „Minţiţi cu un tupeu ordinar!”.

„Sprijinim primăriile, dar nu le finanţăm!”

Dragomir: Da, sunt datorii curente, probabil că se vor verifica facturile, ca plata să se facă în regulă. Deci, din 11 milioane, clar 300.000, pentru că tot dvs. scrieți aici: lucrări de înființări păduri 2,8 milioane. Credeți că noi, în contractul din 2014, vă plătim dvs. datorii restante? Adică, le-a creat cine, noua conducere? Așa v-ați exprimat! Lucrări de amenajare herghelia Mangalia! Credeți că o să vă plătească cineva de la CJC lucrările care nu s-au făcut pe domeniul public al județului, de 3,5 milioane lei?

Gâmbuțeanu: De ce le-ați comandat?

Dragomir: Nu le-am comandat noi, vă rog frumos! Avem vreun contract să faceți lucrări la herghelia… nu aveți nici un contract, mințiți cu nerușinare! Nu există contract între CJC și Regie pentru lucrări la herghelia Mangalia! Păi, noi ce facem aici, ne batem joc? Vorbim așa? Am înțeles că s-a hotărât ad-hoc la CJC la deszăpezire să nu vă mai plătim. Nu a fost dom-le ad-hoc!

Gâmbuțeanu: Așa s-a cerut în plen!

Dragomir: S-au stabilit niște tarife de deszăpezire, da? Pe care dvs. le-ați propus! Să știți că și programul de lucrări tot dvs. îl propuneți, noi decât l-am aprobat și v-am dat banii. Nu înțeleg ce pretenții aveți de la CJC! CJC are un contract cu dvs.? Nu poate să iasă din cadrul acelui contract!

Gâmbuțeanu: Sunt hotărâri executive, pe care dvs. trebuie să le puneți în aplicare…

Dragomir: Ia spuneți ce hotărâre n-am pus în aplicare!

Gâmbuțeanu: Hotărârea prin care s-a aprobat bugetul RAJDP pe anul 2014, în care este menționată sursa de la CJC de finanțare, care este, de asemenea, menționată și în bugetul CJC!

Dragomir: Mințiți cu nerușinare! Ați spus că există parteneriate între CJC și primării, de finanțare a contractelor pe care le aveți dvs. Mințiți cu nerușinare! Nu există la CJC! Poate există în capul dvs.!

Gâmbuțeanu: Există parteneriatele, promisiuni, da?

Dragomir: Există vreun document? Că n-am înțeles… Există vorbe, nu? Eu nu mi-am asumat așa ceva! Ați auzit de parteneriate pe vorbe sau de parteneriate scrise, pe rapoarte? Eu am angajamente pe care trebuie să le respect în calitate de vicepreședinte cu atribuții de președinte, care îmi sunt contractate, semnate, nu vorbe. Dvs. dacă ați lucrat după vorbe cu primăriile, să fiți sănătos!

Gâmbuțeanu: Adică dvs. spuneți că nu respectați principiul continuității? Ceea ce înseamnă că…

Dragomir: Dvs. credeți ce vreți! Ați afirmat că există parteneriate! Susțineți că există pe vorbe? Ca să lămurim situația!

Gâmbuțeanu: Între CJC și primării nu există nici un parteneriat?

Dragomir: Nici un parteneriat!

Gâmbuțeanu: CJC nu a sprijinit primăriile prin alocarea…

Dragomir: Eu am spus că nu există parteneriate, nu am spus că susținem primăriile.

Gâmbuțeanu: Interpretăm cuvintele și facem lecții de literatură și de gramatică?

Dragomir: Nu, dvs. ați lecturat acolo, ați mințit!

Gâmbuțeanu: Eu nu am mințit! Îl aveți pe dl. Darie lângă dvs., care v-a spus tot timpul cum e treaba cu drumurile! Facem așa, acuze gratuite!

Dragomir: Nu facem dom-le acuze gratuite, am spus că mințiți cu nerușinare! Ați afirmat că din mai anul trecut am încheiat contract pentru prima oară. Probabil în ultimii 10 ani. Dvs. vă plângeți de bani… nu faceți diferența între un contract… dvs. puteți să faceți ce vrei cu bugetul, noi vi l-am aprobat, că am crezut că aveți soluții miraculoase. Dar, în ceea ce privește finanțarea, că asta mă interesează, în rest ați demonstrat prin acest raport că Regia este extraordinară și că are niște rezulte de excepție. Nu, dom-le, Regia este într-o groapă din care n-o să mai poată ieși curând! Dacă credeți vreodată că o să primiți bani de la CJC pe parteneriate făcute pe vorbe, n-o să primiți niciodată! Că așa scrie la lege! Dvs. ați spus că din luna mai anul trecut CJC nu v-a mai finanțat. Ba nu! CJC v-a finanțat!

Gâmbuțeanu: Nu a mai finanțat aplicarea ratelor de leasing, pe care vi le-ați asumat!

Dragomir: Cum să finanțez eu?

Gâmbuțeanu: Atunci, cum ați făcut dom-le din 2005 până în 2014? Nu ați fost în CJC în perioada aia?

Dragomir: Ba da, am fost, dar eu n-am dat nici o aprobare în acest sens… ăsta e adevărul. Noi v-am aprobat bugetul și dvs. ați făcut ce-ați vrut acolo.

Gâmbuțeanu: Induceți în eroare plenul CJC!

Dragomir: De când am atribuții de președinte a existat cumva vreo problemă contractuală pe care noi nu ne-am onorat-o?

Gâmbuțeanu: Au existat!

Dragomir: Rog să le spuneți, cred că le păstrați probabil pentru vreo conferință de presă!

Gâmbuțeanu: Întârzieri de decontare…

Dragomir: Întârzieri au fost pentru că a trebuit să le verificăm! V-am dat înapoi facturile până le-ați adus cum trebuie, cu documentele în spate, cu situații de lucrări, cu fotografii…

Gâmbuțeanu: Adică, în zece ani, 2004 – 2014…

Dragomir: Nu știu dom-le, dumneata ai afirmat aici că din mai anul trecut nu merg lucrurile bine! Nu! De anul trecut din mai, dvs., absolut orice propunere de lucrare pe care ați făcut-o, CJC, ca să spunem așa, a acceptat-o. Dvs. ați bugetat-o, ați făcut-o în anumiți parametri, noi decât vi le-am aprobat aici.

Gâmbuțeanu: Aprilie 2014 e momentul zero, în care CJC nu își mai achită datoriile pe anul 2013, de exemplu.

(…)

Dragomir: Ați venit aici în plenul CJC cu un tupeu ordinar și mințiți cu nerușinare!

Gâmbuțeanu: Dumneavoastră interpretați…

Dragomir: Nu interpretez, dumneavoastră așa ați spus, că a fost adunarea ad-hoc care a hotărât…

Gâmbuțeanu: Nu am spus că a fost o adunare ad-hoc, a fost o propunere pe care ați făcut-o fără nici o justificare într-o ședință de CJC

Dragomir: Dom-le, păi cum să plătim noi dacă avem angajați permanenți? Cum să mai plătim alți angajați ca să intervină la deszăpezire? Dacă făceam cu vreo firmă străină mai înțelegeam!

Gâmbuțeanu: Astfel prevede legea, pentru că altfel i-aș fi lăsat în concediu!

Dragomir: Atunci aveți posibilitatea să facturați aceste servicii și dacă instanța ne obligă, noi le plătim, cum de altfel dați în judecată CJC pentru orice! Bine, eu vă mulțumesc…

După dialog, liderul consilierilor județeni liberali, George Măndilă, i-a solicitat demisia lui Gâmbuțeanu.

„Privaţii vă execută la sânge, dar dumneavoastră nu mergeţi peste primării să vă recuperaţi banii. Serviciul Juridic al Regiei doarme. I-aţi păcălit pe colegii mei şi vă solicit iar demisia. Aveţi şi probleme penale, vorbesc în numele a 10.000 de voturi: demisia!”, a spus Măndilă.

„Sunt de acord cu colegul George Măndilă, domnule director, daţi-vă demisia! La următoarea şedinţă de Consiliu, vom înainta un proiect de hotărâre în aceste sens!”, a spus şi Cristinel Dragomir. Şi liberalul Nicolae Ciucă i-a cerut, indirect, demisia lui Gâmbuţeanu: „Încep să cred că nu lucraţi în colectivitate. Nu plecaţi pe drumurile din judeţ să vedeţi cum se circulă: dacă nu vă daţi demisia, schimbaţi-vă atitudinea!“

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cauta in arhiva ziarului

Selecteaza o data
Selecteaza o categorie
Cauta cu Google