Informatia Medgidiei, Cotidian de informare si opinie Anul 1, nr. 1. 21 Februarie 2018

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent

Categoria : Religie |

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent este o icoană făcătoare de minuni, mult iubită de credincioşii ce păşesc pragul mănăstirii dobrogene.”Unele icoane sunt vindecătoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate şi protectoare ale mănăstirilor familiilor credincioase.Fără îndoială, toate icoanele sunt făcătoare de minuni şi ajutătoare credincioşilor. Dar unele poartă o harismă specială, pe care o simte numai cel ce se roagă mult şi cu lacrimi în faţa sfintelor icoane.”(Arhimandritul Ioanichie Bălan)

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, a fost donată Mănăstirii Dervent în anul 1940, de moştenitorii adormitului în Domnul, I. Chipara, detalii înscrise şi pe icoană, în partea inferioară a acesteia. Icoana reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus era o veche moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Ea a fost zugravită în anul 1820, vădind influenţe stilistice occidentale, îmbinate cu varianta iconografică bizantină a Maicii Domnului Glicophilousa, adică „Maica Domnului Dulce Iubitoarea”.

În data de 7 septembrie 1940, atunci când Cadrilaterul – judeţele de la sud de Dunăre – a fost cedat Bulgariei, familia Chipara a emigrat peste Dunare, în zona Dobrogei. Grăbind plecarea, membrii familiei nu şi-au putut lua decât o parte dintre lucrurile agonisite de o viaţă. Când să iasă din casă, un glas necunoscut s-a auzit în urma lor, de trei ori zicând: „Dar pe mine nu mă luaţi.” Abia a treia oară şi-au dat oamenii seama de unde venea glasul, anume din icoana Maicii Domnului.

Maica Domnului este înveşmantată într-un vestmânt albastru, având broderie aurită, iar pe deasupra un acoperământ de culoare roşie, potrivit canoanelor iconografice bizantine. Pruncul Iisus, înveşmântat într-un veşmânt alb, acoperit cu un altul roşu, îşi întoarce chipul spre privitor, deşi mâinile îi sunt orientate spre gâtul Maicii Sale.

În data de 7 martie 1940, icoana a fost restaurată şi luminată, adusă în starea actuală. Cu această ocazie s-a scos la iveală şi inscripţia din partea stângă, jos, care indică anul şi provenienţa acesteia.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Dervent se păstrează în partea stângă a pronaosului, în biserica centrala. Icoana este înaltată pe o strană, credincioşii având obiceiul să treacă pe sub aceasta, spre a lua binecuvântare şi mângaiere.

Minunile săvârşite de către Maica Domnului faţă de credincioşii ce îngenunchează înaintea icoanei sale din Mănăstirea Dervent sunt multe şi felurite, aducând slavă lui Dumnezeu şi bucurie în sufletele celor ce-L iubesc pe El.

Sursa:crestinortodox.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cauta in arhiva ziarului

Selecteaza o data
Selecteaza o categorie
Cauta cu Google